Festivalul Muzical Gustar 2017

Salutare!
Voi ce ați făcut în weekend?
Noi am profitat de ultimele zile rămase din această vara și am mers la festivalul muzical Gustar. Iarăși la festival))

Ca și în ceilalți ani, festivalul a fost organizat la Orheiul Vechi și, de fiecare dată când merg acolo, mă gândesc ce locuri frumoase avem în Moldova, totuși.

Festivalul este la ediția a 7-a și a fost ținut 2 zile, pe 19 și 20 august. Cei care au stat în camping aveau acces deschis de vineri seara, de pe 18.
Biletele puteau fi cumpărate online, dar și în zilele de desfășurare a festivalului, acolo pe loc, drept că erau un pic mai scumpe. Noi am luat online abonamente pentru 2 zile, la preț de 150 lei.

Anul acesta festivalul are tematica Legendarului Dragon, am mai văzut asta cu dragonul undeva dar poate e doar o coincidență )).

Deodată cum am ajuns acolo, am mers la mesele cu mâncare și, se pare că toți așa au făcut))) parcă am venit să mâncăm acolo, zău, dar mirosul de frigărui, de legume coapte și de plăcinte ne-a ademenit nu știu cum. Apoi am mâncat și câte o înghețată de la Sandra și, acum eram gata să vedem care e treaba și cu festivalul )) altfel 🙂.

Da, erau cozi mari la mâncare și la wc, ca de fiecare dată. În ultima zi, duminica, nu mai puteai găsi apă plată la nici un comerciant, să mori de sete, nu alta, dar, mă gandesc, așa e, când se adună mulți oameni… sau nu?

Nu vreau să mă refer aici la momente organizatorice, or să se găsească mulți cu criticatu, că e cam specific moldovenilor asta. Eu o să zic doar că mai avem de învățat de la organizatorii Untold, de exemplu. Oricum, bine că se organizează, măcar ceva! 😉

Printre invitați au fost artiști din mai multe țări, România, Cehia, SUA, Grecia și invitatul special Lou Bega, care e din Germania “okazivaet’sa”, eu nu știam )).

Dintre “ai noștri” au fost cei de la Gândul Mâței, Karafizi & The Roof, The Motans, Zdob și Zdub. Sigur că, Zdob și Zdub sunt preferații publicului, muzica lor prinde foarte bine la astfel de evenimente. Am cântat și am dansat și eu cu Zdubii, cât Alex dormea 😝.

*aici el încă nu dormea))

Mda… păcat că se termină vara, parca așa repede a trecut și nimic nu am reușit să fac… și câte mi-am propus 😏, dar noroc că mai avem câteva festivaluri mai prin toamnă încolo, apoi Hramul orașului, așa că bem ceai și “ne deorgaemsya” 😉.

Vă pup, J!

Comments

comments

%d bloggers like this: